Ramzi Tanani face o comparatie intre filozofia Barcelonei si cea a lui Real Madrid si arata unde a esuat in acest sezon modelul madrilen Urmatorul articol a fost scris de Ramzi Tanani pentru site-ul FootballMood.com inaintea meciului retur dintre Barcelona si Stuttugart din Liga Campionilor, incheiat cu scorul de 4-0. Traducerea a fost realizata de martin.
Eliminarea Madridului a fost evenimentul saptamanii. Unii au sarbatorit, altii au plans iar situatia va mai dura ceva vreme. Ceea ce e important pentru Barcelona este sa ia aminte si sa invete ceva din asta. Ar fi destule lectii si intotdeauna e mai bine sa inveti din greselile altora decat sa astepti sa le resimti tu insuti.
Scriu acest articol inaintea returului cu Stuttgart. Evident nu incerc sa rad pe seama Realului sau sa-i lovesc la pamant. Posibil (daca lui Stuttgart ii iese “pasenta”) sa trebuiasca maine sa scriu un articol similar despre Barcelona. [n.tr - numai bine ca nu a trebuit - e mult de tradus!]
S-ar putea spune: pai de ce sa ne pese ceea ce se intampla cu Realul? Bineinteles, daca esti fan al Barcelonei iti pasa. Personal nu imi pasa de banii investiti de ei peste vara. Atata vreme cat nu investesc banii mei nu imi pasa – mai ales ca o analiza a rentabilitatii si amortizarii trebuie urmarita in cursul catorva ani pentru a avea o idee obiectiva. Au o echipa destul de tanara, un antrenor bun (daca va supravietui) si destule resurse sa isi revina in urmatorii ani. De fapt performantele lor prezente depasesc propriile mele asteptari pentru primul sezon sub noua conducere. Totusi, putem si ar trebui sa analizam putin ce s-a intamplat la ei. Poate ne ajuta sa ne imbunatatim propria echipa.
Antrenorul trebuie sa aiba ultimul cuvant la strategia de transfer! (Sau Kaká-ii vor avea de suferit)
Acum ca Barcelona se gandeste deja la alegerile din iunie e foarte important sa consideram acest aspect o cerinta pentru viitoarea conducere. Partea buna e ca acestea sunt primele alegeri in care candidatii se intrec a reafirma increderea in cantera, mai degraba decat a da nume de staruri pe care sa le aducem. Dar cu totii stim ca un candidat spune ceea ce alegatorii vor sa auda. Dupa ce devine presedinte acesta va face ceea ce crede EL de cuviinta. De aceea repet: antrenorul trebuie sa aiba drept de decizie asupra transferurilor.
Campania Realului de achizitii a fost evenimentul verii trecute. S-a intors insa sa-i bantuiasca mai repede decat ma asteptam. Pellegrini – care aproape a fost ultima achizitie – a trebuit sa asculte tot felul de reprosuri despre managementul jucatorilor dupa meciul cu Lyon. Dar de fapt tipul nu voia de la inceput sa-i vanda pe Robben sau Sneijder! si daca-i avea pe cei doi in echipa probabil era mai aproape de calificarea in sferturi.
Xabi nu a jucat meciul asta. Asa s-a ascuns existenta unei rani: Pellegrini nu ar cumpara niciodata un Xabi si un Kaká pentru Real Madrid. Cu siguranta ar cumpara unul din ei dar nu amandoi. Niciun antrenor nu ar fi facut ceea ce a facut Valdano (si te-ai fi asteptat sa realizeze asta). Vara trecuta scriam despre cum Real a cumparat omul gresit de la Liverpool.
In mijlocul elanului de a aduce mai multi spanioli in echipa a fost imposibil a-i convinge pe sefi de o realitate simpla: Mascherano-Lass-Kaká/ Xabi pot face orice poate trioul Xabi-Lass-Kaká, dar Xabi-Lass-Kaká nici nu se poate apropia de ceea ce poate oferi Mascherano-Lass-Kaká/ Xabi.
Asta daca-l consideram pe Kaká jucatorul responsabil de constructia ofensiva. Daca vrem sa-l vedem ca un al doilea atacant, atunci Higuain nu este jucatrul potrivit in fata. Totusi echipa a decis sa-l cumpere pe Benzema care e si el omul nepotrivit pentru a fi in fata lui Kaká. Negredo? Poate inca nu a confirmat calitativ, dar e genul potrivit de om.
Antrenorul trebuie sa decida pe cine cumpara atata vreme cat el e cel responsabil pentru performante. Chiar daca asta inseamna cumpararea unui Chigrinskyi pentru 25 de milioane. Un transfer pe care nici nu-l sustin nici nu-l inteleg, de altfel.
Imporanta gandirii strategice in Liga Campionilor:
Una dintre ingrijorarile mele legate de Liga e ca echipele spaniole nu iau de obicei acest factor in consideratie. Echipele britanice au mai multa experienta si asta e UNUL dintre motivele succesului asa mare in Liga. In Spania nu se fac de asemenea calcule strategice pentru mansele eliminatorii si fara ele rareori castigi.
Imi place modul in care Claude Puel (antrenorul lyonez) a abordat meciul retur. Pentru prima repriza planul era (1) absoarbe entuziasmul jucatorilor madrileni si (2) ai grija sa nu iei doua boabe. Apoi in repriza secunda obiectivul era de a inscrie un gol – “de aur”.
A cedat deliberat dominarea mijlocului in prima repriza. Trebuie sa aplaudam si jucatorii Lyonului pentru ca nu au cedat dupa primirea golului – ceea ce ne arata ca erau constienti de planul acesta de joc. Madridul a avut o buna oportunitate de a inscrie al doilea gol. Aceasta abordare nu garanteaza nimic pentru Lyon, dar era cel mai bun pariu al lor. A deschide jocul insemna a invita Realul sa marcheze de doua ori pana la pauza si ar fi putut lejer apoi sa inscrie si un al treilea pana la final.
Jucatorii Realului au intrat la pauza la cabine oarecum linistiti. Scenariul reprizei secunde era previzibil: Lyon parcheaza autobaza si va incerca sa vaneze un gol. Fundasii Realului trebuiau doar sa ii tina pe atacantii adversi, iar mijlocasii vor pune presiune.
Fals. Aceea ar fi fost povestea daca in tur ar fi fost 0-0. Un 1-0 pentru Real la pauza insemna ca cei de la Lyon nu-si permiteau sa mai incaseze un gol, pentru ca le-ar fi fost greu sa egaleze la 2 in 45 de minute. Dar cum meciul incepuse de la 1-0 pentru Lyon, un alt gol al Madridului in repriza a doua nu influenta mult sansele Lyonului de a se califica. Asa ca de ce sa stai pe spate asteptand acel gol?…
Puel a calculat ca lucrul cel mai bun era ca Lyon sa inainteze putin si sa incerce a marca – chiar daca mai incasa un gol, la 2-1 tot ei calificandu-se – decat sa caute a evita primirea altui gol. Pariul lui a fost pe inabilitatea madrilena de a inscrie de doua ori in repriza a doua. A efectuat inlocuirile in concordanta cu asta si si-a indeplinit obiectivul.
Antrenorii nu trebuie sa cedeze presiunii publice:
Cand antrenorii iau decizii in care cred, nu intotdeauna le iese. Dar cand iau alegeri in care nu cred din cauza presiunii iNTOTDEAUNA gresesc.
Pep trebuie apreciat. incapatanarea lui ma ucide uneori, dar in adancul sufletului imi place. Antrenorii trebuie sa fie incapatanati, si poate si putin aroganti. Ne place sau nu.
Aia l-a ucis pe Pellegrini. A fost criticat pentru folosirea a doi pivoti in tur. Cred ca daca nu facea asta Lyon si-ar fi asigurat calificarea inca din tur. Dar nu putem dovedi ca asa ar fi mers lucrurile, la fel cum nu putem dovedi nici contrariul, ca a juca cu un pivot ar fi calificat Realul.
Pentru retur a cedat presiunilor. A facut ceea ce unii antrenori fac in momente cruciale: “voi incepe cu jucatorii doriti de public sa nu fiu crucificat in cazul unui esec”. Xabi a jucat in spatele lui Lass in aproape fiecare meci important sezonul asta. Datorita suspendarii lui era de asteptat sa fie folosit Diarra ca mijlocas defensiv ajutat de Lass, care ar fi avut mai multa libertate a avansa si a ajuta atacul. E o predictie rezonabila. Dar as paria bani ca nu asta e viziunea majoritatii fanilor. Antrenorul stia asta. Dupa infrangere nu l-a invinovatit nimeni pentru selectie.
Exista o preconceptie, ca cu cat mai multi jucatori de profil ofensiv folosesti, cu atat mai periculos esti. Dar istoria ne arata ca daca nu controlezi mijlocul nu vei pune deloc in pericol poarta adversa desi folosesti 6 atacanti, iar apararea e fragila chiar daca folosesti 6 aparatori.
Se poate spune orice despre Ibra vs. Eto’o, Busquets vs. Yaya, Iniesta vs. Keita, Iniesta/Pedro vs. Henry, dar lui Pep nu-i pasa iar asta imi place. Exceptand transferul Chigrinskyi (unde nu asculta nici de parerea mea – si il apreciez pentru asta), il sustin in fiecare decizie.
Ajungem la urmatoarea idee…
Importanta unui mijloc bine structurat:
Chiar si sezonul trecut (cand echipa matura orice-i bloca drumul catre vreun trofeu) am vorbit despre credinta mea ca tridentul Yaya-Iniesta-Xavi nu e combinatia perfecta pentru varietatea de jocuri pe care ehipa le sustine. Combinatia perfecta include un caraus, un cal si un maestru. Poate nu-i cel mai sexy mijloc dar e modul in care se injecteaza cele mai multe cerinte in acel mijloc: putere, rezistenta, eficienta, ritm, tehnica, potential de a marca. Si cand mijlocul tau are tot inseamna nu doar ca esti greu de continut dar si imprevizibil.
O privire la mijlocul madrilen cu Lyon e o demonstratie buna. Niste jucatori cu calitate, dar nu a existat niciun mijloc. Cine era carausul? Lass are o pozitionare destul de slaba, motivul pentru care nu poate juca in spatele lui Xabi, ci doar in fata lui. Cu toate calcaiele, lui Guti ii lipseste rata de munca necesara pentru a juca titular (o lectie pe care Spania a invatat-o dupa decenii de dezamagiri la nivel de nationala). “Mijloc” inseamna mai mult decat niste pase smecheroase. Granero visa. Cine incetineste atacurile franceze? Cine are ritmul, rata de munca si pozitionarea necesara sa acopere latul terenului acum, apoi sa acopere in diagonala centrul, apoi pressing, retragere, marcaj, schimbare de directie…?
Dar e cumva problema mijlocului?
Cea mai buna tactica: 1-10
Cea mai previzibila intrebare a oamenilor catre mine ca antrenor este “care este tactica ta preferata?” intotdeuna repet acelasi raspuns pe care il ofer echipei mele: 1-10.
Fiecare jucator selectionat trebuie sa fie apt sa joace in aparare, la constructie si in atac sau echipa nu-si va atinge potentialul. Nu e vorba de un stil al “fotbalului total”, ci un stil care trateaza fotbalul ca un intreg, in loc de a-l imparti pe compartimente independente. Urmarind Real-Lyon a fost clar ca linia din spate avea destula calitate defensiva, insa doar Ramos a contribuit la constructie si ofensiva. Albiol si Garay desi au calitatile necesare nu au aratat nicio initiativa spre a face altceva decat deposedare si pasatul mingii in grija mijlocului. Iar Albiol e slabut ofensiv.
Ronaldo a fost singurul jucator din atac care a impresionat defensiv. Higuain si Kaká nu au fost prezenti. Granero a jucat destul de slabut iar Guti a fost expus – nu e deloc rau la interceptii unu-la-unu, dar nu reuseste sa acopere consistent spatiile de la mijloc, asa cum ar trebui. Nu a surprins ca Madrid a pierdut mijlocul in repriza a doua, desi Lyon nu au fost impresionanti, nereusind sa lege nici 3 pase la mijloc.
Ideea de aparare care se apara si atac care ataca e rasuflata. Ajungem iar la Barcelona. Unul din principalele motive pentru care am castigat atat a fost agresivitatea si pressingul sus care a tinut adversarii la distanta. De fiecare data cand ofensiva neglijeaza aceste atributii echipa se chinuie. In Liga Campionilor rezultatul se bazeaza taman pe asemenea mici diferente. Daca as putea sa-i scriu un mail lui Pep i-as cere o structura mai echilibrata care sa balanseze pozitionarea si pressingul. Dar din moment ce echipa nu merge exact pe strategia asta trebuie sa implementam stilul ales in cel mai eficient mod. Chiar si in campionat ne-am chinuit in unele meciuri deoarece Piqué – de exemplu – a ezitat sa se achite de datoriile ofensive la constructie (meciul cu Villarreal, de exemplu).
Importanta liderilor:
Unul din principalele defecte ale Madridului astazi este lipsa conducatorilor in joc. Am remarcat vara trecuta ca defensiva va avea de suferit datorita absentei lui Cannavaro ca lider – cum au facut-o si dupa Hierro. Nu exista un lider care sa se faca auzit de mijloc. Ramos e un jucator dedicat, dar nu e lider. Casillas nu e nici el lider innascut. De fapt lipsa lui de comunicare in organizarea apararii imi pare principala lui slabiciune. Garay si Albiol sunt noi. Impotriva lui Lyon a fost o lipsa de conducere generala. Xabi ar fi cel mai nimerit sa conduca echipa, iar absenta lui a fost resimtita mai ales in repriza a doua.
E important a avea un plan de lunga durata in ceea ce priveste calitatea liderilor din teren la club. Barcelona e in maini sigure cu Puyol conducand apararea iar Xavi mijlocul si jocul in general. Doua pozitii ideale pe care sa ai asemenea jucatori. Cand Iniesta a fost selectionat ca unul din cei 4 lideri ai clubului nu am fost deloc multumit. Iniesta e jucatorul meu preferat, dar parea ca asa un baietel timid nu are calitatile potrivite pentru rol, desi a fost unul dintre cei mai curajosi si comunicativi atunci cand echipa nu mergea. Recent ma cucereste. Si-a luat mai multe responsabilitati pe teren si si-a asumat rolul. Cred ca totodata trebuie ca incet sa-l pregatim pe Piqué sa mosteneasca rolul lui Puyol. Messi, pe de alta parte e jucatorul care a evoluat cel mai mult intr-un lider. Nu vorbesc doar de calitatile lui fotbalistice, ci si de personalitate.
Rezistand tentatiei “caii usoare”:
Dupa un dezastru acum doi ani, Pep si-a asumat responsabilitatea antrenarii echipei. Un an mai tarziu am reusit sa cucerim tot, la nivel colectiv si individual. Real a avut propriul ei dezastru vara trecuta si a decis a aborda o cale radical diferita. Nu a prea mers. Secretul consta in faptul ca Pep a deschis bine ochii catre propria ograda la primele antrenamente. Canteranii impartasesc intre ei un stil similar. El trebuia doar sa acordeze pe ici-colo acest stil si echipa s-a miscat.
In fotbal exista cicluri. Nimeni nu poate castiga constant. Dar echipele cu o filozofie clara intotdeauna isi revin mai repede si mai ieftin atunci cand lucrurile nu mai merg. Sa nu va inchipuiti ca in istoria clubului nu am incercat ambele cai! Intotdeauna e mai tentant sa aduci un nume mare care sa acopere un deficit imediat sau sa intareasca o pozitie. Jucatorii tineri din propria cantera au nevoie de timp si rabdare pana sa joace bine, dar vor asigura continuitatea clubului pe termen lung deoarece au fost crescuti sa-l serveasca. Jucatorii cumparati vin cu propria lor conceptie de joc, asa cum au fost ei invatati si va trebui sa faci compromisuri si modelari pentru a aduna echipa. Cu cat mai multi jucatori importi, cu atat va fi nevoie de mai multe ajustari. Peste ani aceste ajustari acopera stilul original de joc. Iar atunci bulgarele de zapada ameninta intregul club.
Nu vreau sa spun ca a cumpara jucatori e un pacat. Dar e important sa aduci jucatori care sa nu blocheze calea tinerilor pe care ii ai. Cumpara jucatori cu caracteristici diferite de care ai nevoie dar nu poti sa produci singur pe termen scurt sau mediu. Tine-ti cantera dinamica si in viata aratandu-le pustilor ca “DA, AI O sANSa DE A AJUNGE LA ECHIPA MARE”. E asta o strategie care garanteaza titluri? Nu. Dar nici cealalta nu e.
Eliminarea Madridului a fost evenimentul saptamanii. Unii au sarbatorit, altii au plans iar situatia va mai dura ceva vreme. Ceea ce e important pentru Barcelona este sa ia aminte si sa invete ceva din asta. Ar fi destule lectii si intotdeauna e mai bine sa inveti din greselile altora decat sa astepti sa le resimti tu insuti.
Scriu acest articol inaintea returului cu Stuttgart. Evident nu incerc sa rad pe seama Realului sau sa-i lovesc la pamant. Posibil (daca lui Stuttgart ii iese “pasenta”) sa trebuiasca maine sa scriu un articol similar despre Barcelona. [n.tr - numai bine ca nu a trebuit - e mult de tradus!]
S-ar putea spune: pai de ce sa ne pese ceea ce se intampla cu Realul? Bineinteles, daca esti fan al Barcelonei iti pasa. Personal nu imi pasa de banii investiti de ei peste vara. Atata vreme cat nu investesc banii mei nu imi pasa – mai ales ca o analiza a rentabilitatii si amortizarii trebuie urmarita in cursul catorva ani pentru a avea o idee obiectiva. Au o echipa destul de tanara, un antrenor bun (daca va supravietui) si destule resurse sa isi revina in urmatorii ani. De fapt performantele lor prezente depasesc propriile mele asteptari pentru primul sezon sub noua conducere. Totusi, putem si ar trebui sa analizam putin ce s-a intamplat la ei. Poate ne ajuta sa ne imbunatatim propria echipa.
Antrenorul trebuie sa aiba ultimul cuvant la strategia de transfer! (Sau Kaká-ii vor avea de suferit)
Acum ca Barcelona se gandeste deja la alegerile din iunie e foarte important sa consideram acest aspect o cerinta pentru viitoarea conducere. Partea buna e ca acestea sunt primele alegeri in care candidatii se intrec a reafirma increderea in cantera, mai degraba decat a da nume de staruri pe care sa le aducem. Dar cu totii stim ca un candidat spune ceea ce alegatorii vor sa auda. Dupa ce devine presedinte acesta va face ceea ce crede EL de cuviinta. De aceea repet: antrenorul trebuie sa aiba drept de decizie asupra transferurilor.
Campania Realului de achizitii a fost evenimentul verii trecute. S-a intors insa sa-i bantuiasca mai repede decat ma asteptam. Pellegrini – care aproape a fost ultima achizitie – a trebuit sa asculte tot felul de reprosuri despre managementul jucatorilor dupa meciul cu Lyon. Dar de fapt tipul nu voia de la inceput sa-i vanda pe Robben sau Sneijder! si daca-i avea pe cei doi in echipa probabil era mai aproape de calificarea in sferturi.
Xabi nu a jucat meciul asta. Asa s-a ascuns existenta unei rani: Pellegrini nu ar cumpara niciodata un Xabi si un Kaká pentru Real Madrid. Cu siguranta ar cumpara unul din ei dar nu amandoi. Niciun antrenor nu ar fi facut ceea ce a facut Valdano (si te-ai fi asteptat sa realizeze asta). Vara trecuta scriam despre cum Real a cumparat omul gresit de la Liverpool.
In mijlocul elanului de a aduce mai multi spanioli in echipa a fost imposibil a-i convinge pe sefi de o realitate simpla: Mascherano-Lass-Kaká/ Xabi pot face orice poate trioul Xabi-Lass-Kaká, dar Xabi-Lass-Kaká nici nu se poate apropia de ceea ce poate oferi Mascherano-Lass-Kaká/ Xabi.
Asta daca-l consideram pe Kaká jucatorul responsabil de constructia ofensiva. Daca vrem sa-l vedem ca un al doilea atacant, atunci Higuain nu este jucatrul potrivit in fata. Totusi echipa a decis sa-l cumpere pe Benzema care e si el omul nepotrivit pentru a fi in fata lui Kaká. Negredo? Poate inca nu a confirmat calitativ, dar e genul potrivit de om.
Antrenorul trebuie sa decida pe cine cumpara atata vreme cat el e cel responsabil pentru performante. Chiar daca asta inseamna cumpararea unui Chigrinskyi pentru 25 de milioane. Un transfer pe care nici nu-l sustin nici nu-l inteleg, de altfel.
Imporanta gandirii strategice in Liga Campionilor:
Una dintre ingrijorarile mele legate de Liga e ca echipele spaniole nu iau de obicei acest factor in consideratie. Echipele britanice au mai multa experienta si asta e UNUL dintre motivele succesului asa mare in Liga. In Spania nu se fac de asemenea calcule strategice pentru mansele eliminatorii si fara ele rareori castigi.
Imi place modul in care Claude Puel (antrenorul lyonez) a abordat meciul retur. Pentru prima repriza planul era (1) absoarbe entuziasmul jucatorilor madrileni si (2) ai grija sa nu iei doua boabe. Apoi in repriza secunda obiectivul era de a inscrie un gol – “de aur”.
A cedat deliberat dominarea mijlocului in prima repriza. Trebuie sa aplaudam si jucatorii Lyonului pentru ca nu au cedat dupa primirea golului – ceea ce ne arata ca erau constienti de planul acesta de joc. Madridul a avut o buna oportunitate de a inscrie al doilea gol. Aceasta abordare nu garanteaza nimic pentru Lyon, dar era cel mai bun pariu al lor. A deschide jocul insemna a invita Realul sa marcheze de doua ori pana la pauza si ar fi putut lejer apoi sa inscrie si un al treilea pana la final.
Jucatorii Realului au intrat la pauza la cabine oarecum linistiti. Scenariul reprizei secunde era previzibil: Lyon parcheaza autobaza si va incerca sa vaneze un gol. Fundasii Realului trebuiau doar sa ii tina pe atacantii adversi, iar mijlocasii vor pune presiune.
Fals. Aceea ar fi fost povestea daca in tur ar fi fost 0-0. Un 1-0 pentru Real la pauza insemna ca cei de la Lyon nu-si permiteau sa mai incaseze un gol, pentru ca le-ar fi fost greu sa egaleze la 2 in 45 de minute. Dar cum meciul incepuse de la 1-0 pentru Lyon, un alt gol al Madridului in repriza a doua nu influenta mult sansele Lyonului de a se califica. Asa ca de ce sa stai pe spate asteptand acel gol?…
Puel a calculat ca lucrul cel mai bun era ca Lyon sa inainteze putin si sa incerce a marca – chiar daca mai incasa un gol, la 2-1 tot ei calificandu-se – decat sa caute a evita primirea altui gol. Pariul lui a fost pe inabilitatea madrilena de a inscrie de doua ori in repriza a doua. A efectuat inlocuirile in concordanta cu asta si si-a indeplinit obiectivul.
Antrenorii nu trebuie sa cedeze presiunii publice:
Cand antrenorii iau decizii in care cred, nu intotdeauna le iese. Dar cand iau alegeri in care nu cred din cauza presiunii iNTOTDEAUNA gresesc.
Pep trebuie apreciat. incapatanarea lui ma ucide uneori, dar in adancul sufletului imi place. Antrenorii trebuie sa fie incapatanati, si poate si putin aroganti. Ne place sau nu.
Aia l-a ucis pe Pellegrini. A fost criticat pentru folosirea a doi pivoti in tur. Cred ca daca nu facea asta Lyon si-ar fi asigurat calificarea inca din tur. Dar nu putem dovedi ca asa ar fi mers lucrurile, la fel cum nu putem dovedi nici contrariul, ca a juca cu un pivot ar fi calificat Realul.
Pentru retur a cedat presiunilor. A facut ceea ce unii antrenori fac in momente cruciale: “voi incepe cu jucatorii doriti de public sa nu fiu crucificat in cazul unui esec”. Xabi a jucat in spatele lui Lass in aproape fiecare meci important sezonul asta. Datorita suspendarii lui era de asteptat sa fie folosit Diarra ca mijlocas defensiv ajutat de Lass, care ar fi avut mai multa libertate a avansa si a ajuta atacul. E o predictie rezonabila. Dar as paria bani ca nu asta e viziunea majoritatii fanilor. Antrenorul stia asta. Dupa infrangere nu l-a invinovatit nimeni pentru selectie.
Exista o preconceptie, ca cu cat mai multi jucatori de profil ofensiv folosesti, cu atat mai periculos esti. Dar istoria ne arata ca daca nu controlezi mijlocul nu vei pune deloc in pericol poarta adversa desi folosesti 6 atacanti, iar apararea e fragila chiar daca folosesti 6 aparatori.
Se poate spune orice despre Ibra vs. Eto’o, Busquets vs. Yaya, Iniesta vs. Keita, Iniesta/Pedro vs. Henry, dar lui Pep nu-i pasa iar asta imi place. Exceptand transferul Chigrinskyi (unde nu asculta nici de parerea mea – si il apreciez pentru asta), il sustin in fiecare decizie.
Ajungem la urmatoarea idee…
Importanta unui mijloc bine structurat:
Chiar si sezonul trecut (cand echipa matura orice-i bloca drumul catre vreun trofeu) am vorbit despre credinta mea ca tridentul Yaya-Iniesta-Xavi nu e combinatia perfecta pentru varietatea de jocuri pe care ehipa le sustine. Combinatia perfecta include un caraus, un cal si un maestru. Poate nu-i cel mai sexy mijloc dar e modul in care se injecteaza cele mai multe cerinte in acel mijloc: putere, rezistenta, eficienta, ritm, tehnica, potential de a marca. Si cand mijlocul tau are tot inseamna nu doar ca esti greu de continut dar si imprevizibil.
O privire la mijlocul madrilen cu Lyon e o demonstratie buna. Niste jucatori cu calitate, dar nu a existat niciun mijloc. Cine era carausul? Lass are o pozitionare destul de slaba, motivul pentru care nu poate juca in spatele lui Xabi, ci doar in fata lui. Cu toate calcaiele, lui Guti ii lipseste rata de munca necesara pentru a juca titular (o lectie pe care Spania a invatat-o dupa decenii de dezamagiri la nivel de nationala). “Mijloc” inseamna mai mult decat niste pase smecheroase. Granero visa. Cine incetineste atacurile franceze? Cine are ritmul, rata de munca si pozitionarea necesara sa acopere latul terenului acum, apoi sa acopere in diagonala centrul, apoi pressing, retragere, marcaj, schimbare de directie…?
Dar e cumva problema mijlocului?
Cea mai buna tactica: 1-10
Cea mai previzibila intrebare a oamenilor catre mine ca antrenor este “care este tactica ta preferata?” intotdeuna repet acelasi raspuns pe care il ofer echipei mele: 1-10.
Fiecare jucator selectionat trebuie sa fie apt sa joace in aparare, la constructie si in atac sau echipa nu-si va atinge potentialul. Nu e vorba de un stil al “fotbalului total”, ci un stil care trateaza fotbalul ca un intreg, in loc de a-l imparti pe compartimente independente. Urmarind Real-Lyon a fost clar ca linia din spate avea destula calitate defensiva, insa doar Ramos a contribuit la constructie si ofensiva. Albiol si Garay desi au calitatile necesare nu au aratat nicio initiativa spre a face altceva decat deposedare si pasatul mingii in grija mijlocului. Iar Albiol e slabut ofensiv.
Ronaldo a fost singurul jucator din atac care a impresionat defensiv. Higuain si Kaká nu au fost prezenti. Granero a jucat destul de slabut iar Guti a fost expus – nu e deloc rau la interceptii unu-la-unu, dar nu reuseste sa acopere consistent spatiile de la mijloc, asa cum ar trebui. Nu a surprins ca Madrid a pierdut mijlocul in repriza a doua, desi Lyon nu au fost impresionanti, nereusind sa lege nici 3 pase la mijloc.
Ideea de aparare care se apara si atac care ataca e rasuflata. Ajungem iar la Barcelona. Unul din principalele motive pentru care am castigat atat a fost agresivitatea si pressingul sus care a tinut adversarii la distanta. De fiecare data cand ofensiva neglijeaza aceste atributii echipa se chinuie. In Liga Campionilor rezultatul se bazeaza taman pe asemenea mici diferente. Daca as putea sa-i scriu un mail lui Pep i-as cere o structura mai echilibrata care sa balanseze pozitionarea si pressingul. Dar din moment ce echipa nu merge exact pe strategia asta trebuie sa implementam stilul ales in cel mai eficient mod. Chiar si in campionat ne-am chinuit in unele meciuri deoarece Piqué – de exemplu – a ezitat sa se achite de datoriile ofensive la constructie (meciul cu Villarreal, de exemplu).
Importanta liderilor:
Unul din principalele defecte ale Madridului astazi este lipsa conducatorilor in joc. Am remarcat vara trecuta ca defensiva va avea de suferit datorita absentei lui Cannavaro ca lider – cum au facut-o si dupa Hierro. Nu exista un lider care sa se faca auzit de mijloc. Ramos e un jucator dedicat, dar nu e lider. Casillas nu e nici el lider innascut. De fapt lipsa lui de comunicare in organizarea apararii imi pare principala lui slabiciune. Garay si Albiol sunt noi. Impotriva lui Lyon a fost o lipsa de conducere generala. Xabi ar fi cel mai nimerit sa conduca echipa, iar absenta lui a fost resimtita mai ales in repriza a doua.
E important a avea un plan de lunga durata in ceea ce priveste calitatea liderilor din teren la club. Barcelona e in maini sigure cu Puyol conducand apararea iar Xavi mijlocul si jocul in general. Doua pozitii ideale pe care sa ai asemenea jucatori. Cand Iniesta a fost selectionat ca unul din cei 4 lideri ai clubului nu am fost deloc multumit. Iniesta e jucatorul meu preferat, dar parea ca asa un baietel timid nu are calitatile potrivite pentru rol, desi a fost unul dintre cei mai curajosi si comunicativi atunci cand echipa nu mergea. Recent ma cucereste. Si-a luat mai multe responsabilitati pe teren si si-a asumat rolul. Cred ca totodata trebuie ca incet sa-l pregatim pe Piqué sa mosteneasca rolul lui Puyol. Messi, pe de alta parte e jucatorul care a evoluat cel mai mult intr-un lider. Nu vorbesc doar de calitatile lui fotbalistice, ci si de personalitate.
Rezistand tentatiei “caii usoare”:
Dupa un dezastru acum doi ani, Pep si-a asumat responsabilitatea antrenarii echipei. Un an mai tarziu am reusit sa cucerim tot, la nivel colectiv si individual. Real a avut propriul ei dezastru vara trecuta si a decis a aborda o cale radical diferita. Nu a prea mers. Secretul consta in faptul ca Pep a deschis bine ochii catre propria ograda la primele antrenamente. Canteranii impartasesc intre ei un stil similar. El trebuia doar sa acordeze pe ici-colo acest stil si echipa s-a miscat.
In fotbal exista cicluri. Nimeni nu poate castiga constant. Dar echipele cu o filozofie clara intotdeauna isi revin mai repede si mai ieftin atunci cand lucrurile nu mai merg. Sa nu va inchipuiti ca in istoria clubului nu am incercat ambele cai! Intotdeauna e mai tentant sa aduci un nume mare care sa acopere un deficit imediat sau sa intareasca o pozitie. Jucatorii tineri din propria cantera au nevoie de timp si rabdare pana sa joace bine, dar vor asigura continuitatea clubului pe termen lung deoarece au fost crescuti sa-l serveasca. Jucatorii cumparati vin cu propria lor conceptie de joc, asa cum au fost ei invatati si va trebui sa faci compromisuri si modelari pentru a aduna echipa. Cu cat mai multi jucatori importi, cu atat va fi nevoie de mai multe ajustari. Peste ani aceste ajustari acopera stilul original de joc. Iar atunci bulgarele de zapada ameninta intregul club.
Nu vreau sa spun ca a cumpara jucatori e un pacat. Dar e important sa aduci jucatori care sa nu blocheze calea tinerilor pe care ii ai. Cumpara jucatori cu caracteristici diferite de care ai nevoie dar nu poti sa produci singur pe termen scurt sau mediu. Tine-ti cantera dinamica si in viata aratandu-le pustilor ca “DA, AI O sANSa DE A AJUNGE LA ECHIPA MARE”. E asta o strategie care garanteaza titluri? Nu. Dar nici cealalta nu e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu