marți, martie 30, 2010

Thierry Henry, despre dubla cu Arsenal: “Voi da totul pentru Barcelona!”

Intr-un interviu acordat site-ului oficial al clubului FC Barcelona, Thierry Henry vorbeste pe larg despre timpul petrecut la Londra si dubla cu Arsenal Cum te simti inainte de intoarcerea la Londra?
Thierry Henry: Sunt foarte emotionat, dar imi pastrez calmul. Pentru mine va fi un meci ciudat. Inainte de tragerea la sorti am spus ca doresc pe oricine, numai pe Arsenal nu. Dar asta ne-au rezervat sortii si va trebui sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor.
Cum ai trait momentul tragerii la sorti?
Thierry Henry: Eu nu a vazut-o. Colegii mi-au spus rezultatul si am primit multe mesaje de la prieteni. A fost singura echipa pe care am sperat sa o evit, din motivele cunoscute de toata lumea, dar asta este viata.
Ce inseamna pentru tine sa te intorci la clubul unei ai petrecut atatia ani?
Thierry Henry: Este un moment special. Pentru mine este o intoarcere acasa, dar va fi cu atat mai ciudat cu cat este intr-o faza avansata a Ligii Campionilor. Va fi diferit pentru ca eu am petrecut sapte ani pe Highbury si unul singur pe Emirates, dar va fi un sentiment ciudat sa ii revad pe fani si pe toti cei care lucreaza la club.
Chiar daca nu ti-ai dorit-o, era de presupus ca va veni ziua in care vei juca contra lui Arsenal…
Thierry Henry: Este prima oara cand abordez acest subiect dupa tragerea la sorti. Am acordat un interviu in urma cu doua luni si am fost intrebat atunci despre posibilitatea de a infrunta Arsenal. Evident, am raspuns ca prefer ca acest lucru sa nu se intample si cred ca toata lumea a inteles ce am vrut sa spun. Dar uneori presa inventeaza lucruri si am vazut in ultima vreme ca mi-au fost atribuite cuvinte pe care nu le-am spus. Acum este prima oara cand vorbesc despre dubla cu Arsenal dupa tragerea la sorti.
Esti pregatit sa dai ochii cu fostii suporteri?
Thierry Henry: Am petrecut opt ani la Arsenal. Este ca si cum Xavi ar pleca de la Barça si s-ar intoarce intr-o buna zi. Te pregatesti cat poti de bine la antrenamente, dar sentimentul nu poate fi altfel decat ciudat. Totusi, daca antrenorul imi va acorda incredere, voi da totul pe teren asa cum am facut-o intotdeauna de-a lungul carierei.
Cu cine nu te-ai vazut de mult si astepti sa te reintalnesti?
Thierry Henry: Cu toata lumea. De la transferul la Barcelona, am fost la clubul Arsenal Londra o singura data, cand au avut meci cu Blackburn in urma cu trei sau patru luni. Acum va fi a doua oara in aproape trei ani. Nu stiu cum vor reactiona oamenii.
Atunci ai fost in tribuna, dar acum vei fi pe gazon. Reactia cu siguranta va fi diferita…
Thierry Henry: Sunt perfect constient ca mergem la Londra ca sa jucam in Liga Campionilor, meciul acesta se joaca in sferturile de finala, iar pentru fanii Barcelonei este important sa jucam finala si daca putem sa o si castigam. Visul tuturor fanilor este sa ajugem la Madrid. Pentru mine va fi ciudat sa joc impotriva fostului meu club, dar acesta este fotbalul.
Intr-un sondaj initiat de site-ul lui Arsenal ai fost votat cel mai bun jucator din istoria clubului. Cum te face sa te simti acest lucru?
Thierry Henry: Cand joci intr-o echipa, nu poti sa iti doresti altceva decat sa dai totul. Oamenii se uita inapoi si judeca. Eu am o relatie speciala cu fanii lui Arsenal, iar increderea lor in mine este ca un trofeu. Un trofeu al afectiunii.
Cum sunt fanii lui Arsenal? Se spune ca nu se numara printre cei mai pasionali suporteri din Anglia.
Thierry Henry: Sunt cu adevarat formidabili. Simti in permanenta sustinerea lor si ajutorul pe care il ofera echipei este foarte important. Cel putin pe Highbury atmosfera era fantastica.
Emirates este insa un stadion mai mare decat Highbury si poate presiunea pe care o vei simti va fi mai mica…
Thierry Henry: Categoric, va fi presiune. Arsenal joaca acasa, vor intalni miercuri campioana en-titre a Europei si va fi mobilizare generala. Dar este adevarat ca pe Highbury zgomotul facut de fani se auzea cu alta intensitate…
Care este cea mai frumoasa amintire a ta din cei opt ani petrecuti la Arsenal?
Thierry Henry: Fiecare moment petrecut acolo este o amintire placuta. Chiar si cele mai putin fericite. Este un club foarte prietenos. Dar daca ar fi sa aleg un singur moment dintre toate, ar fi castigarea titlului de campioana fara sa pierdem vreun meci. In fotbalul de azi sunt foarte multe meciuri grele intr-un campionat (Chelsea, Manchester United, Liverpool sunt doar cateva exemple) si oricine te poate vate. Este aproape imposibil sa devii campion fiind neinvins, dar noi am reusi. Perfomanta noastra va ramane pentru totdeauna in cartile de istorie.
Si amintirea cea mai dureroasa?
Thierry Henry: Pierderea finalei Ligii Campionilor in fata Barcelonei. A fost un moment foarte greu pentru noi.
Mai urmaresti Arsenal ca fan?
Thierry Henry: Da, sunt un suporter al acestei echipe. Intotdeauna voi fi. Cand joaca Arsenal si am posibilitatea sa urmaresc meciul, poti fi sigur ca ma gasesti in fata televizorului.
Nu mai sunt multi jucatori fata de echipa in care ai jucat tu. Acum este o echipa tanara si mai indrazneata…
Thierry Henry: Este o echipa tanara, dar care joaca deja de mult timp in aceasta formula. Cesc a petrecut deja sase ani jucand la Arsenal, Clichy este si el de ceva timp, Song la fel, Denilton la fel, Van Persie, Arshavin, Nasri… Este adevarat, sunt cu totii foarte tineri, dar in acelasi timp foarte competitivi.
Ce a insemnat Arsene Wenger in cariera ta?
Thierry Henry: Eu am inceput alaturi de el. Mi-a oferit debutul la 17 ani, iar mai tarziu am mers impreuna la Londra. A avut intotdeauna mare incredere in mine si am o relatie speciala cu el. Ii datorez foarte multe. Daca nu ar fi fost el, nu se stie cum ar fi evoluat cariera mea.
Ce a facut Wenger pentru Arsenal?
Thierry Henry: A schimbat radical modul in care evolueaza echipa si a schimbat si vietile fanilor si perceptia lor despre fotbal. Inainte suporterii mergeau la meci crezand ca Arsenal poate castiga, dar acum merg STIIND acest lucru. Acum Arsenal si Barcelona sunt printre putinele echipe care incearca sa joace fotbal adevarat, iar acest lucru spune totul. Pentru mine Wenger va fi intotdeauna cel mai bun manager din istoria lui Arsenal.
Ai fost capitanul lui Arsenal inainte sa pleci, iar acum acest rol il joaca Fabregas. Esti surprins ca un jucator atat de tanar este capitanul echipei?
Thierry Henry: Cand vorbesti despre Arsenal, trebuie sa vorbesti si despre Cesc. Ceea ce el face acolo nu este nicio surpriza pentru mine. Am jucat alaturi de el si stiu ce poate sa faca. Fanii Barcelonei stiu de asemenea de ce este capabil. Este un tip foarte inteligent si in ciuda tineretii are deja multi ani de cand joaca la cel mai inalt nivel.
Este Barcelona favorita in aceasta dubla?
Thierry Henry: Intotdeauna campioana en-titre porneste cu prima sansa, chiar daca doar pe foaie. Totusi Liga Campionilor nu tine cont de acest lucru. Exemple precum Lyon – Madrid sau CSKA – Sevilla sunt recente si spun totul despre aceasta competitie. Ceea ce este sigur este ca pentru noi va fi foarte greu.
Txiki Begiristain a spus recent ca echipa care va alerga mai putin dupa minge va castiga dubla mansa. Esti de acord?
Thierry Henry: Noi ne dorim intotdeauna mingea, iar Arsenal are aceeasi filozofie. Este foarte greu sa prezici ce se va intampla in acest meci. In Liga Campionilor, daca nu esti in permanenta la cel mai inalt nivel, adversarul poate sa te termine in doar cinci minute. Ne asteapta 90 de minute la Londra si apoi 90 pe Camp Nou si trebuie sa fim concentrati 100% in tot acest timp.
Daca Messi va continua forma din ultima vreme se poate spune ca va fi mai usor pentru voi?
Thierry Henry: Este un avantaj pentru noi sa il avem pe Leo. Eu am jucat de-a lungul carierei alaturi de mari jucatori, dar Leo este cu totul special.
Ce inseamna pentru un star ca tine sa joci alaturi de el?
Thierry Henry: Ceea ce Leo face in teren este aproape imposibil sa gasesti la alt jucator. Uneori nu imi vine nici mie sa cred ce vad la el. Am primit multe mesaje de la prieteni care ma intreaba daca Leo este om. Uneori ma intreb si eu acelasi lucru. Ceea ce face el depaseste sfera normalului. Trebuie sa il apreciem la adevarata valoare si sa ne bucuram ca il avem alaturi de noi.
Tu cum esti la nivel personal?
Thierry Henry: Foarte bine. Dupa ce am jucat pentru nationala Frantei contra Spaniei, ritmul meu de joc a scazut. Intre timp m-am antrenat bine si ma simt mult mai bine. Cred ca s-a vazut acest lucru in meciurile cu Stuttgart si Valencia. Sunt in crestere de forma.
Crezi ca poti ajuta echipa pana la finalul sezonului?
Thierry Henry: Este bine ca avem intregul lot la dispozitie. Este excelent ca Bojan, Ibra si Pedro marcheaza des, iar Pedro a avut un intreg sezon excelent. Antrenorul are la dispozitie toata piesele, iar atunci cand ne solicita trebuie sa raspundem cu totii pozitiv pe teren. Nu ne permitem sa facem niciun pas gresit, pentru ca Realul a castigat foarte multe jocuri la rand.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu